Piraţii vor cere 2-3 milioane de dolari pentru eliberarea navelor pe care se află şi români
Luni, 4 Ianuarie, 2010 14:06Piraţii somalezi vor cere o răscumpărare cuprinsă între două şi trei milioane de dolari pentru eliberarea celor două nave britanice, la bordul cărora se află şi marinari români, capturate săptămâna trecută, afirmă un specialist în fenomenul pirateriei, citat de site-ul Novinite.com.
Specialistul Peter Lehr, din cadrul Universităţii St. Andrews din Scoţia, a declarat într-un interviu acordat postului de radio Darik că echipajele de la bordul navelor St. James Park şi Asian Glory sunt probabil în siguranţă, deşi nu s-a reuşit contactarea acestora, deoarece piraţii somalezi au grijă de obicei de membrii echipajului, ca parte a negocierilor pentru răscumpărare.
“Piraţii ştiu ce solicitări pot face, iar forţele navale occidentale ştiu de asemenea până unde se poate merge pentru salvarea marinarilor”, a precizat Lehr.
Sursa: MEDIAFAX



