Nicolae Guţă, Lingurar după numele din buletin, trăieşte visul capitalismului sălbatic. Ajuns din muncitor la târnăcop în Valea Jiului “Rege al Manelelor”, Guţă a strâns avere cât să aibă grijă de viitorul celor patru copii ai săi şi al urmaşilor lor. Are trei vile în Petroşani, două apartamente în Bucureşti, maşină cu şofer şi bani fără număr, pe care-i învârte printr-o firmă de impresariat ce a declarat în 2008 pierderi de aproape 70 00 RON şi datorii de peste 300 000 de RON.
Nicolae Guţă are un singur mesaj pentru poliţiştii de la Biroul Antifraudă şi pentru Fisc: “Zboară milioanele?Vin ca avioanele/Îmi umplu buzunarele/Cu-amândouă mâinile?/Să muriţi de invidie”. Nu că cineva l-ar fi deranjat vreodată cu vreo întrebare referitoare la impozitele minuscule pe care le plăteşte comparativ cu averea afişată.
Manelistul, care cerea în vremurile bune şi 1500 de euro pe oră la o cântare, recunoaşte că viaţa i s-a schimbat radical de când a devenit celebru şi a fost încoronat rege al manelelor. “Eram sărac lipit pământului şi peste o lună aveam bani să trăiesc foarte bine. N-am cântat doar pentru bani. Că Dumnezeu a vrut aşa, slavă Lui!”, se exaltează cel care la prima tinereţe scăpa de munca la târnăcop, cântându-le celor care făceau treaba în locul lui.
CRIZA LUI NU-I CRIZA NOASTRĂ
Ca să ajungi la Nicolae Guţă îţi trebuie ceva răbdare. “Plec în Spania”. “Nu pot săptămâna aceasta”, “Am treabă”, au fost motive constante de amânări. Nu că “treaba” ar merge la fel de strălucit ca în alte vremuri, mai puţin vitrege. “Noi depindem de cum trăiesc oamenii. Acum mai primim invitaţii la nunţi, botezuri. Chermezele s-au tăiat, că greu îşi mai face omul un moft. Dacă înainte de criză cântam şi 6 zile din 7, acum pot trece şi săptămâni să nu ai cântare. Iar tariful nu mai trece de 800-1000 de euro pe oră”, explică manelistul. Un botez şi o nuntă mai zgârcite pe săptămână îi rotunjesc conturile manelistului, în miez de criză, cu aproape 8000 de euro. Neimpozabili.
Guţă ne-a primit în apartamentul lui de la Piaţa Alba Iulia. Un apartament luxos, spaţios, cu canapele de piele albă, situat într-o zonă centrală a capitalei. Vrea să-l închirieze sau chiar să-l vândă - ne întreabă dacă suntem interesaţi. Nu că n-ar avea unde să stea. La o adică se poate întoarce din nou la origini, să se bucure de cele trei vile de la marginea Petroşaniului. Toată suflarea din zonă ştie unde se află “palatul lui Guţă”, iar gurile rele nu încetează să se mire cum dintr-uin cărăuş de fier vechi Guţă a ajuns ditai bogătanul.
La întâlnirea din buricul capitalei manelistul e însoţit de şoferul său şi pare puţin emoţionat. Când simte camera de fotografiat ia poziţie de statuie, încrucişându-şi braţele pe piept. E îmbrăcat sport, are o brăţară groasă de aur pe încheietură şi şi-a ras mustaţa, astfel că pare mai tânăr ca la televizor. E departe de personajul cu zâmbete libidinoase care cântă încrezător “Hai în Mercedes/Hai în avion?/Şi la sutien să-şi bag un milion.”
DE LA “PORUMBEL” LA REGE
Ca să înţelegi lumea lui Guţă, trebuie să vezi de unde a pornit şi care-i sunt resorturile. Nicolae Lingurar s-a născut în una din localităţile obidite ale Văii Jiului. A rămas orfan de mic şi la 14 ani s-a însurat. A lucrat întâi la calea ferată în Livezeni şi câştiga 700 de lei. “Mi se părea fabulos la vârsta aia să câştig atâţia bani”, spune cu ochii umeziţi. “Aveam un şef care, ca să nu ne mai zică «cioroi», ne striga «porumbeii». Într-o zi ne-a chemat şi ne-a zis: «Porumbeii lu’ tata, sunteţi concediaţi!» Ce-am mai plâns atuncea”, îşi aminteşte manelistul. S-a angajat apoi la târnăcop, unde a muncit vreo 10 ani, iar în timpul ăsta zice că mai scăpa de muncă, cântându-le celor care făceau treaba în locul lui.
O nuntă a unor vecini înstăriţi i-a schimbat destinul. “Eu am cântat întotdeauna. În Valea Jiului eram foarte apreciat, eram un fel de mândrie locală. La o nuntă a unui om important, nu a venit un lăutar celebru şi colegul lui m-a rugat pe mine să cânt cu el, că altfel mănâncă bătaie de la nuntaşi. Şi am cântat. Formaţiei i-a plăcut şi mi-au zis să merg la Timişoara să fac o casetă cu ei. M-am mutat la Timişoara singur şi am mers la studio. Nu aveam repertoriu, dar am improvizat cu formaţia şi a ieşit ceva”, povesteşte lăcrimând. Avea 27 de ani. Celebritatea l-a adus la Bucureşti şi, ca o “bombă-muzicală” ce se respectă, a început să-şi arate statutul prin vile, maşini scumpe şi aur.
În suflet însă a rămas acelaşi băiat simplu şi sensibil căruia îi e greu să spună ce melodii preferate are, dar recunoaşte că cele despre familie şi iubire îl emoţionează mai mereu. Astea îl ung la suflet. “Banii n-aduc fericirea/Mai de preţ este iubirea/Nici banii nu cresc în drum/Dar cu dragostea rămân”.
Sursa: Jurnalul.ro
“Vrei sa castigi bani doar pentru ca-ti folosesti calculatorul?
Viziteaza linkul pentru detalii
http://www.leadsleap.com/go/28350“